Servicii de evidență contabilă pentru companii de construcții

Compania «L’orand Expert» se specializează în deservirea oricărui domeniu de activitate, inclusiv a evidenței contabile în companiile de construcții. Pentru companiile de construcții care activează pe teritoriul Republicii Moldova este foarte important de a angaja un specialist care cunoaște sepcificul acestui domeniu. Totodată, ținând cont de un număr destul de ridicat de organizații care se ocupă cu activitatea de construcții, este practic imposibil de a găsi un astfel de specialist. Anume această nișă este ocupată de compania noastră, scopul nostru fiind lichidarea deficitului de specialiști calificați prin intermediul seviciilor unice în domeniul deservirii contabile.

Servicii de evidență contabilă pentru companii de construcții

Garantăm că cu noi veți uita de greșeli în contabilitate, iar aspectul juridic va fi respectat cu strictețe. Colaborarea cu organizațiile de profil este deosebit de actuală pentru companiile de construcții medii și mari, unde costul unei greșeli este prea înalt, iar volumul operațiunilor necesită implicarea unei întregi echipe de profesioniști, ceea ce destul de des nu poate fi asigurat prin intermediului personalului de oficiu.

Specificul întocmirii documentației de contabilitate pentru companiile de construcții constă în evidența unui număr mare de operațiuni și divizarea agenților în investori, clienți și contractanți. În primul rând, pentru fiecare categorie se întocmește un pachet de documente separat. În al doilea rând, activarea mai multor filiale în țară complică procedura de acumulare a informației. În sfârșit, activitatea de construcții este strâns legată de inventarierea materialelor. Acest domeniu este plin de apecte imprevizibile care se rezolvă mai ușor nefiind împovărat de contabilitatea de oficiu. Astfel, outsourcingul evidenței contabile a companiilor de construcții este o soluție rezonabilă în toate sensurile.

Ce probleme pot fi soluționate cu ajutorul companiei noastre:

- confuzii legate de fluxul permanent de documentație;

- riscuri legate de amenzi din cauza evidenței incorecte și a greșelilor;

- inventariere necalitativă a materialelor de construcții și proprietății companiei.

În schimb veți primi:

- completarea documentației primare la timp;

- un sistem credibil de control la depozit;

- completarea și prezentarea declarațiilor fiscale;

- însoțirea auditului de contabilitate și fiscal

și alte avantaje.